Multinaționalele din industria farmaceutică și-au luat angajamentul să furnizeze un vaccin contra COVID – 19, pe tot mapamondul, în 12 până la 18 luni. Până în prezent, coronavirusul a ucis aproape 10.000 de oameni în întreaga lume.
VEZI AICI: MĂSURI ÎMPOTRIVA COVID-19. CUM TREBUIE SĂ SPĂLĂM HAINELE, PENTRU A SCĂPA DE ORICE VIRUS
”Vom face astfel încât, chiar dacă este produs undeva în lume, vaccinul să fie accesibil tuturor celor care au nevoie în întreaga lume”, a dat asigurări vicepreşedintele Comitetului Executiv al Johnson & Johnson, Paul Stoffels.
”Este o promisiune pe care industria (farmaceutică) o face împreună”, a adăugat el într-o videoconferinţă organizată de Federaţia Internaţională a Producătorilor Farmaceutici (IFPMA).
”Trăim momente excepţionale, iar industria le răspunde. Avem trei axe de lucru în vederea asigurării unei distribuţii (…), redirijării tehnologiei existente (…) şi creării unor noi tratamente, noi vaccinuri, noi teste de depistare, care vor contribui la eradicarea covid-19”, a adăugat și David Ricks, CEO-ul Eli Lilly and Company și, totodată, preşedinte al IFPMA.
”Va dura între 12 şi 18 luni pentru a avea un vaccin autorizat pe piaţă”, estimează David Loew, vicepreşedintele executiv al Sanofi şi conducătorul Sanofi Pasteur.
NU RATA: ESTE OFICIAL! CHINA A ANUNȚAT CĂ A DESCOPERIT PRIMUL MEDICAMENT EFICIENT ÎMPOTRIVA CORONAVIRUSULUI
Industria farmaceutică recunoaşte că acest termen este o estimare ”agresivă”, dar realistă, în cazul reducerii termenelor legale.
Odată validată formula de către agenţiile de reglementare, va fi necesar ca vaccinul să se producă într-o cantitate suficientă, iar întreaga planetă să aibă acces la el.
”Vorbim despre miliarde de persoane, este o provocare enormă”, a subliniat David Loew.